Liberalismul este in primul rand o doctrina, o doctrina destul de veche care se sprijina in fond pe liberul arbitru si care, cum sublinia Hayek, este singura garanta a unui comportament politic coerent. Este totodata drept ca termenul de libertate este foarte greu de definit. Auls Gellus - cunoscutul gramatician roman - spunea despre libertate: "Toata lumea vorbeste despre ea, insa nimeni nu stie despre ce e vorba". Si cu toate acestea, conceptul de libertate a devenit esential; el ocupa, scria Toqueville, in lumea politica ca si atmosfera in lumea fizica.
Gasim o forma de liberalism politic si in antichitate. Ea era insa definita numai la nivelul cetatii. Aproape toti istoricii sint de acord sa considere liberalismil european isi are radacinile in Magna Carta, intocmita in Anglia veacului al XIII-lea si mai tarziu in marea efervescenta social-economica a Rinascimento-ului florentin din Quatrocento. Un rol important l-a avut si Refoma protestanta continuata de mercantilismul secolelor XVI-XVIII in contextul caruia Fenelon definea preliberalismul aristocratic ,iar J. Locke, Hobbes, Montesquieu, J.-J. Rousseau si altii formulau bazele filozofice ale doctrinei liberale care determina dezvoltarea burgheziei si apoi constituirea capitalismului si aparitia aceea ce M. Flamand numea homo oeconomicus.
Doctrina liberala se contureaza teoretic gratie mai ales lui S. Mill, A. Smith, T. Malthus si D. Ricardo si duce in final la triumful liberalismului din secolul XIX cu marile sale realizari (in special S.U.A.), dar si cu derapajele inevitabile spre un liberalism extrem in care se promoveaza disparitia totala a statului sau in care sunt adoptate principiile anarhismului sau egotismului unui Max Stirner.
La noi zorile gandirii liberale se arata sub forma unui palid curent ce se iveste sub primele domnii fanariote si se dezvolta ulterior sub influenta enciclopedismului francez si chiar a fourerismului ajungand la inceputul secolului al XIX-lea pana la orientarile stangiste naive ale lui Tudor Vladimirescu sau la exagerarile falansteriene ale lui Manolache Balaceanu.
Aceasta gandire capata o pondere mai marcata datorita tinerilor boieri aflati la studiu la Paris si influentati, printe altii Marele Orient al Frantei, de Lamartine si J. Michelet, tineri care au realizat tumultul din 1848, adevarata "Revolutie in giubea si cu colpac", cum ii placea sa o numeasca Vlad Georgescu.
Miscarea liberala romana se contureaza mai substantial printre exilatii de la '48, sub puternica inraurire a lui Napoleon III, capatand si o puternica coloratura nationalista. Importanta ei s-a vazu in perioada Divanurilor ad-hoc si a luptei pentru Unire si apoi sub Al. I. Cuza. Tot ea a contribuit la inlaturarea regimului totalitar instaurat de camarila lui Cuza.
Toata lumea este de acord sa situeze inceputurile - stricto sensu - ale liberalismului in Romania odata cu infiintarea in ianuarie-martie 1875 a Partidului National Liberal sub forma coalitiei de la Mazar-Pasa, dupa numele turcesc al englezului Lakeman, in casele carui a avut loc prima reuniune, in timpul guvernarii conservatoare a lui Lascar Catargiu. E interesant de urmarit in memoriile lui Ion Balaceanu, pe atunci prefect al politiei capitalei, cum a fost perceputa acesta coalitie, drept un cuib de conspiratori antimonarhisti, care totusi a format la 27 aprilie / 9 mai 1876 guvernul liberal condus de Epureanu, urmat la 24 iulie / 5 august de instaurarea marii guvernari liberale a lui I. C. Bratianu ("Vizirul") care se va mentine pana in 1888 si care consfinteste importanta PNL in istoria Romaniei. [...]
Acad. Constantin Balaceanu-Stolnici (sursa: www.pnl.ro)