Ana Birchall a copilarit in comuna Fulga, judetul Prahova.

Licentiata in Stiinte Juridice, sefa de promotie, Ana a avut sansa de a fi primul roman admis simultan la masterat la mai multe universitati de renume mondial precum: Harvard, Oxford, Yale, Cambridge, New York University.

A ales sa urmeze cursurile de masterat in drept la Yale Law School SUA. Dupa absolvirea masteratului in drept cu magna cum laude in cursuri precum Dreptul Falimentului, Reorganizare Financiar – Bancara si Comerciala si Dreptul International, Ana si-a continuat studiile in cadrul Yale Law School, urmand cursurile de doctorat sub indrumarea decanului facultatii, Dean Anthony T. Kronman. Tema lucrarii sale de doctorat este “Dreptul falimentului aplicat sistemelor bancare din tarile Central si Est Europene”- o analiza comparativa a dreptului falimentului aplicabil sistemului bancar din SUA, Marea Britanie, Franta, Germania, Romania, Ungaria, Polonia si Cehia.

Pe intreaga perioada a studiilor de doctorat, Ana a fost bursier Goldman Scholarship, aceasta bursa fiindu-i acordata de Yale Law School .

Dupa terminarea doctoratului, Ana a lucrat ca avocat pe Wall Street in New York City, S.U.A. in cazuri precum: ENRON, MCI-Worldcom, United Airlines, US AIR si UPC.

In 2003 Ana a decis sa revina in Romania si sa intre in politica, incepandu-si aceasta cariera de pe pozitia de Consilier al Ministrului Afacerilor Externe, apoi Secretar executiv PSD pentru egalitate de sanse, actualmente fiind Sef al Departamentului de Educatie publica si Cercetare al PSD si purtator de cuvant al PSD Bucuresti.

Totodata, Ana si-a continuat cariera academica fiind titularul cursului: Procedura Insolventei: Reorganizarea judiciara si Procedura Falimentului la Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Bucuresti, si coordonatorul grupului de cercetare privind Dreptul Falimentului si Restructurari Finaciar- Bancare la aceeasi universitate.

Ana este casatorita si are un copil; are domiciliul in Bucuresti.